Denumirea programului de finanțare: Digitalizarea sectorului organizațiilor neguvernamentale
***Apel de finanțare în consultare publică
Perioada orientativă de depunere a proiectelor: 01.03.2024 – 15.04.2024
Finanțator / sursa de finanțare: PNRR
Obiectul programului de finanțare: sprijinirea ONG-urilor să își digitalizeze activitățile prin investiții în infrastructura digital, sporirea competențelor digitale ale personalului și ale voluntarilor în ceea ce privește furnizarea de servicii la distanță beneficiarilor, dezvoltarea de platforme și soluții CRM.
Se vor finanțare 200 de proiecte.
Valoarea finanțării: min 25.000 euro – max 70.000 euro, în funcție de gradul de digitalizare a ONG-ului conform criteriilor DESI îndeplinite
Contribuția proprie: min 5% din valoarea cheltuielilor eligibile
Precizare: valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordare unei întreprinderi unice nu trebuie să depășească 300.000 euro pe o perioadă de 3 ani.
Mecanismul financiar de implementare a proiectelor: beneficiarul transmite cereri de transfer pentru plățile care urmează a fi efectuate, iar plățile se fac în urma încasării acestora. Ulterior plăților, beneficiarul va transmite declarația de utilizare a cererii de transfer.
Alocarea financiară totală: 9.000.000 euro, la cursul ianuarie 2024 – 1 euro = 4.9753 lei
Finanțarea este ajutor de minimis.
Solicitanți eligibili: ONG-uri care respectă cumulativ următoarele condiții:
– au sediul social sau un punct de lucru în România în oricare din regiunile de dezvoltare
– sunt înființate cel târziu la 31.12.2022
– nu au obligații de plată neachitate către bugetul de stat / local și nu au date înscrise în cazierul fiscal
– au capacitatea de a asigura contribuția proprie și alte cheltuieli necesare
– nu desfășoară activități interzise de apelul de finanțare
– nu se află în situații interzise de accesarea fondurilor nerambursabile, inclusiv reprezentantul legal
– se angajează ca la finalul implementării proiectului să atingă minim 5 dintre criteriile de intensitate digitală (DESI)
– să se angajeze: să mențină proprietatea bunurilor și natura activităților finanțate pe o perioadă de min 3 ani de la data finalizării proiectului și să asigure exploatarea și mentenanța în această perioadă; să asigure resursele umane și materiale suficiente și necesare pentru implementarea proiectului
Activități eligibile:
– investiții în infrastructura digitală a ONG-urilor
– activități privind dezvoltarea competențelor digitale ale personalului și voluntarilor în ceea ce privește furnizarea de servicii la distanță beneficiarilor
– dezvoltarea de platforme și soluții CRM și achiziționarea de echipamente aferente
– alte activități privind achiziția de active necorporale: licențe, alte programe informatice în scopul transformării digitale a organizației
– construirea / modernizarea rețelei LAN
– achiziționarea / dezvoltarea unui website de prezentare a ONG-ului
– achiziționarea unui nume de domeniu nou ”.ro”
– achiziționarea și implementarea soluției de semnătură electronică
– achiziționarea de aplicații informatice specifice pentru persoanele cu dizabilități
– activități privind asigurarea accesului la bănci de date, servicii SaaS, PaaS, IaaS
Cheltuieli eligibile:
a) servicii de consiliere/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice și pentru implementarea proiectului – max 5% din valoarea totală eligibilă a proiectului
b) investiții în infrastructura digitală a ONG-urilor – obligatorie
c) participarea la program de dezvoltare a competențelor digitale – obligatorie
d) dezvoltarea de platforme și soluții CRM și participarea angajaților la programe de formare / instruire privind gestionarea de platforme și soluții CRM – max 1000 lei / persoană – obligatorie
e) achiziția de active necorporale: licențe, alte programe informatice
f) achiziția și/sau dezvoltare și/sau adaptarea aplicațiilor / licențelor software, configurarea și implementarea bazelor de date, migrarea și integrarea diverselor structuri de date existente, pentru gestiunea financiară, gestiunea furnizorilor, resurse umane, logistică, implementarea RPA, ERP, CRM, IoT, AI etc și integrarea in BTP
g) realizarea / modernizarea rețelei LAN
h) achiziționarea / dezvoltarea website de prezentare
i) achiziționarea / închirierea unui nume de domeniu nou
j) trecerea arhivelor din analog în digital
k) servicii Cloud Computing
l) servicii de consolidare a securității cibernetice
m) aplicații informatice specifice persoanelor cu dizabilități
n) auditare tehnică IT – obligatorie, max 5% din valoarea proiectului
o) cheltuieli cu resursele umane implicate în managementul de proiect – max 10% din valoarea proiectului
Plafoane:
– achiziția de echipamente: max 1/3 din bugetul total eligibil
– cheltuielile b și c: max 50% din valoarea eligibila a proiectului
Precizări:
– cheltuielile obligatorii de informare și publicitate vor fi suportate de beneficiar
– valoarea TVA, în cazul în care nu sunt cheltuieli deductibile, este suportată din bugetul de stat
Perioada de derulare a proiectului: max 6 luni, nu mai târziu de 31.12.2024
Modalitatea de depunere a proiectelor: pe platforma https://proiecte.pnrr.gov.ro
Aceasta presupune ca reprezentantul legal sau împuternicitul să aibă cont deschis pe bază de semnătură digitală certificată.
Modalitatea de evaluare și selecție a proiectelor:
Evaluarea proiectelor se va realiza conform grilei de evaluare tehnică și financiară, iar selectarea se va face în ordinea punctajului descrescător.
La punctaje egale, departajarea se va face în ordine crescătoare în funcție de raportul dintre cuantumul finanțării nerambursabile solicitate și media veniturilor totale înregistrată în anii fiscali 2021 și 2022; raportul se va calcula 4 zecimale.