Ce vei învăța:
Cerinte:
Descriere
Acest curs este de inițiere în domeniul educației financiare. Printr-o succesiune logică de sesiuni video online, cursul ghidează fiecare cursant în noțiuni precum: cheltuieli, venituri, buget, obiective financiare, active, pasive, economii, datorii, investiții și modalități practice de lucru cu acestea. Deciziile pe care fiecare cursant le poate lua în timpul cursului pentru planificarea finanțelor personale vor conduce la diminuarea stresului legat de gestionarea banilor.
Elemente incluse - vei avea acces gratuit la următoarele servicii:
Formator - Daniela Dorcea
Acest curs îți oferă soluții practice pentru gestionarea banilor, pe care le-am testat personal și care au dat rezultate. Baza este bugetul personal (sau familial) și vei învăța modul în care să îl gestionezi corelat cu toate celelalte noțiuni și soluții financiare.
Sunt consultant fonduri europene, manager de proiect și formator. Coordonez, scriu și implementez proiecte cu finanțări nerambursabile din 2011 și am experiență în administrarea bugetelor. Sunt orientată permanent spre autoperfecționare și autodepășire în domeniile în care activez, iar educația financiară este o componentă permanentă a experienței mele din 2013.
Structura cursului - lecții
Modul 1 | Modul |
---|---|
Lecția 1 | NEVOI sau DORINȚE? |
Lecția 2 | UNDE SE DUC BANII TĂI? |
Lecția 3 | DE UNDE VIN BANII TĂI |
Lecția 4 | BUGETUL PERSONAL SAU FAMILIAL |
Lecția 5 | ÎNTOCMIREA BUGETULUI PERSONAL |
Lecția 6 | PLAN FINANCIAR PE TERMEN LUNG |
Lecția 7 | ECONOMISIREA BANILOR |
Lecția 8 | INVESTIREA BANILOR |
Lecția 9 | ACTIVITĂȚI BANCARE |
Lecția 10 | CONTUL BANCAR |
Lecția 11 | CARDURILE BANCARE |
Lecția 12 | CREDITUL BANCAR |
Lecția 13 | ACTIVE VERSUS PASIVE |
Lecția 14 | ACTIVELE ȘI PASIVELE ÎN VIAȚA TA |
Lecția 15 | Concluzii |
Testimoniale
Noțiunile tehnice din domeniul financiar au fost prezentate într-un context relevant în comportamentul zilnic. Din acest punct de vedere, formatorul a excelat în a încuraja cursanții în punerea țintelor (financiare sau de altă natură), stabilirea unui plan exact pentru îndeplinirea țintelor propuse și urmărirea atentă a progresului. Cursurile s-au petrecut într-o manieră plăcută și relaxată, dar totodată metodele folosite pentru prezentarea cursului mi-au acaparat atenția. În urma cursului am realizat că acumularea cunoștințelor a fost cel mai nesemnificativ câștig. A fost un curs care a schimbat percepția personală asupra valorii banului, a independenței și a țintelor înalte. Echilibrarea noțiunilor teoretice cu cele practice, fluiditatea în prezentarea cursului și explicațiile clare la fiecare pas au fost o dovadă a unei pregătiri minuțioase a formatorului.
Doamna Daniela Dorcea a fost prima persoană care m-a ajutat cu adevărat să înțeleg că educația financiară este importantă în dezvoltarea noastră pentru a ne construi o viață liniștită și fericită. Pe parcursul cursului la care am participat, a fost foarte răbdătoare cu noi, ne-a răspuns la toate întrebările pe care le-am avut și, mai mult decât atât, ne-a oferit o nouă viziune asupra viitorului nostru și asupra a ceea ce trebuie să facem pentru a avea o viață de succes. Ne-a oferit multe ponturi pe care astăzi le aplic, iar modul în care ne-a prezentat temele cursului a ajutat la înțelegerea lor și punerea informațiilor primite în practică. De fiecare dată a fost deschisă față de noi și față de ideile noastre, și personal cred că este o doamnă extraordinară și un adevărat profesor. Aa... și încă ceva: zâmbește foarte des, influențând pozitiv lumea din jurul dumneaei!
Anul trecut am avut ocazia de a participa la un curs privind educația financiară susținut de doamna Daniela Dorcea. Mi-au plăcut discuțiile interactive și faptul că fiecare dintre cei prezenți a fost implicat într-un fel sau altul. De asemenea, fiecare curs a fost însoțit de mici joculețe prin care am putut fixa elementele învățate și ne-am cunoscut mai bine. Apreciez seriozitatea cu care doamna Daniela a tratat fiecare curs, precum și efortul pe care l-a depus pentru a ne selecta materiale relevante, informații culese din diferite surse precum: idei de articole, site-uri folositoare și cărți utile în domeniu. Atmosfera plăcută din cadrul grupului și tonul prietenesc în care ne-a fost explicate noțiunile, au făcut din întâlnirile noastre ocazii frumoase de învățare.
Doamna Daniela Dorcea nu a fost pentru noi doar un formator, un profesor, ci mai mult de atât. A fost un prieten care s-a interesat de viitorul nostru, s-a ocupat să ne ofere într-un mod creativ, relaxant și divers sfaturi care să ne structureze și să ne mărească "portofelul". Pe lângă acestea, am învățat că atunci când primim și știm să adunăm, trebuie să investim nu doar în noi, ci și în cei din jur, astfel încât binecuvântarea venita de sus la noi, să se reflecte și în ceilalți. Merită să te lași pe mâinile dumneaei!
V-am zis vreodată că visul meu este să am o mică afacere? Mai multe detalii nu vă dau, pentru că dacă îmi iese vreau să vă surprind. 😁 În perioada maternității parcă îți vin și mai multe idei asupra lucrurilor pe care vrei să le faci pentru tine, să te dezvolți. Deși timpul nu este cel mai bun prieten al nostru, al mamelor, mă bucur să știu că există metode practice prin care putem afla informații utile care să ne ajute atât în viața personală, cât și cea profesională. De curând, am descoperit platforma de cursuri online www.elearning4you.ro, lansată de Daniela Dorcea - Love to have free time, femeie antreprenor și mamă, ce își propune să vină în sprijinul persoanelor care își doresc să ia decizii financiare asumate.💰 Pe platformă găsiți un curs de planificare financiară personală; mi se pare foarte util pentru o familie să știe cum să își gestioneze bugetul sau să cunoască care e treaba cu veniturile, cheltuielile, datoriile sau investițiile, iar pe viitor să explice celor mici noțiuni de bază din educația financiară. Un al doilea curs este cel de accesare a fondurilor nerambursabile, care te ajută să identifici cele mai potrivite surse de finanțare nerambursabilă pentru ați îndeplini visul, cel de a avea o mică afacere. Cel mai fain e că aceste cursuri au aplicații practice și sunt în format video, fiind accesibile permanent și putând fi urmate oriunde, chiar și acasă pe canapea în timp ce doarme copilul.😁 Cât de importantă este educația financiară pentru tine? Te-ar tenta astfel de cursuri?