Am întâlnit în ultima perioadă tot mai multe femei interesate de educația financiară, iar subiectul economisirii făcea parte dintre preocupările lor.

Ultimul an ne-a conștientizat privind lipsa de siguranță a locurilor de muncă, a afacerilor, incertitudinea planurilor, pe de o parte, și privind importanța propriei educații financiare, pe de altă parte. Emoțiile trăite au fost diferite de la femeie la femeie și de la perioadă la perioadă. Și m-am bucurat când am discutat cu femei care aveau economii de bani care să le acopere câteva luni de trai. Erau mai relaxate, în sensul că aveau posibilitatea să caute oportunități pentru perioada următoare fără grija traiului de mâine.

De când am completat fondul de siguranță, liniștea mea sufletească a căpătat o altă dimensiune. Beneficiile stării de relaxare că, în situația în care se opresc veniturile, voi avea asigurat traiul un timp suficient de mare ca să pot (re)construi cel puțin o sursă de venit, sunt greu de explicat, recomand doar să fie experimentate.

Fondul de urgență era acoperit de multă vreme și îmi asigura un confort, mai ales că nu l-am folosit niciodată; dar când a fost nevoie de el, am experimentat încă un motiv de recunoștință pentru că am luat decizia la timp.

Economisirea poate avea multiple motive: achiziția unui aparat electrocasnic, avansul pentru apartament sau casă, achiziția unui autoturism, studiile personale sau ale copilului, concediu, renovarea casei…….și lista poate continua.

Economisirea nu este lipsită de motive, ci prezintă dificultăți din cauza situației economice a fiecăreia dintre noi: cum să economisesc dacă ”toți banii se duc pe chirie, facturi și mâncare”, ”copiii au nevoi multe și costă mult educația lor”, ”partenerul de viață este cheltuitor”, ”au crescut costurile de trai, s-a scumpit mâncarea”.

Aici intervine orientarea spre soluții pe care mi-am exersat-o de câțiva ani și pe care am bucuria să ți-o împărtășesc: economisirea este un mod de viață, este efectul unei administrări eficiente a banilor prin care abordez banii ca o unealtă pentru a-mi atinge obiectivele vieții, prin care dețin controlul banilor mei.

 

Cum poți să economisești? Iată 3 metode care sigur vor genera rezultate în viața ta:

  1. Folosește un buget de venituri și cheltuieli prin care îți centralizezi toate veniturile și îți planifici toate cheltuielile, apoi monitorizează-ți toate cheltuielile astfel încât să te încadrezi conform planificării făcute. În planificarea distribuirii banilor din venituri, economisirea să aibă un loc principal, înaintea cheltuielilor.
  2. Analizează fiecare cheltuială efectuată luna trecută și găsește soluții prin care luna aceasta sau în viitor să o poți diminua. De exemplu, dacă luna trecută ai cheltuit 1000 de lei pe mâncare, analizează ce alimente ai achiziționat, dacă ai cumpărat și mâncare preparată sau ai gătit acasă, cât din această sumă a fost cheltuită pe dorințe/pofte și ce poți face luna aceasta sau în viitor pentru a diminua această sumă. Suma rezultată din această diminuare se poate aloca pentru economisire.
  3. Centralizează costurile facturilor pentru utilități (telefonie, electricitate, gaz, întreținere apartament, internet, apă, salubritate, etc) și găsește soluții pentru diminuarea lor începând chiar de luna aceasta. De exemplu, dacă vei căuta soluții pentru diminuarea facturii de internet, este posibil să renunți la acest serviciu dacă ai internet inclus și în abonamentul de telefonie pe care îl poți folosi când ești acasă, iar în timpul zilei ai internet de la serviciu. Costul abonamentului se poate transfer la economii.

Cu siguranță există și alte soluții. Printr-o analiză corectă și printr-o disponibilitate sinceră de a găsi soluții astfel încât să reușești să economisești, sigur vei reuși.

Probabil deja știi că soluția care îmi place mie cel mai mult este creșterea veniturilor și economisirea sumei cu care au crescut acestea. Această soluție mi se pare cea mai confortabilă, pentru că presupune menținerea stilului de viață și în același timp crește fondul de economii. Despre această soluție voi scrie un alt articol.

 

Când citești acest articol, poate treci printr-una dintre situațiile de mai jos:

  • Trăiești de la un salariu la altul și nu vezi nicio soluție pentru a economisi acum;
  • Cheltuiești tot ce obții, gândind că mâine oricum câștigi alți bani;
  • Economisești deja, dar nu știi cum să îi păstrezi astfel încât să nu se devalorizeze;
  • Ai făcut deja analiza cheltuielilor tale, nu ai de unde să mai reduci și singura soluție este creșterea veniturilor;
  • Ți-ai investit toate economiile într-o afacere care nu a funcționat și acum trebuie să o iei de la capăt.

Dacă nu te afli în niciuna dintre situațiile de mai sus, cum privești tu economisirea?