Denumirea programului de finanțare: Viitor pentru tinerii NEETs

(tineri NEETs = șomeri cu vârsta 16-29 de ani înregistrați la Serviciul Public de Ocupare, care nu sunt ocupați și nu urmează nicio formă de educație sau formare)

Finanțator / sursa de finanțare: Programul operațional Capital Uman

Obiectul programului de finanțare:

 

O.S. 1.1 – Creșterea ocupării tinerilor NEETs șomeri cu vârsta între 16 – 29 ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare, cu rezidența în regiunile eligibile

 

O.S. 1.2 – Îmbunătățirea nivelului de competențe, inclusiv prin evaluarea și certificarea competențelor dobândite în sistem non-formal și informal al tinerilor NEETs șomeri cu vârsta între 16 – 29 ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare, cu rezidența în regiunile eligibile.

 

Valoarea finanțării: 1 000 000 euro, din care 40% va fi ajutor de minimis pentru înființarea de întreprinderi

Contribuția proprie: în funcție de categoria solicitantului / partenerului

Alocarea financiară totală: 92 000 000 euro

Regiuni de implementare a proiectului: Sud Vest Oltenia, Sud Est, Sud Muntenia, Centru

Site / link: https://mfe.gov.ro/pocu-publica-ghidul-viitor-pentru-tinerii-neets-i/

Perioada depunerii proiectelor: 03 noiembrie ora 16.00– 31 decembrie 2021 ora 16.00

Beneficiari eligibili:

 

 Furnizori autorizați de formare profesională a adulților- persoane juridice autorizate în conformitate cu prevederile OG nr.129/2000 privind formarea profesionala a adulților, republicata, cu modificările și completările ulterioare;

 Furnizori acreditați de servicii specializate pentru stimularea ocupării – persoane juridice autorizate în conformitate cu prevederile HG nr.277/2002 privind aprobarea Criteriilor de acreditare a furnizorilor de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

 Furnizori de servicii sociale acreditați în condițiile legii (exclusiv pentru activitatea 6 (suport): Activități de acompaniament)

 Centre autorizate de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale;

 Organizații sindicale – persoane juridice de drept privat, constituite în conformitate cu Legea dialogului social nr.62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

 Organizații patronale – persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, constituite în conformitate cu Legea dialogului social nr.62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

 ONG-uri;

 Organizații de tineret, legal constituite;

 Camere de Comerț și Industrie, persoane juridice de utilitate publică, fără scop patrimonial, organizate în temeiul dispozițiilor din Legea nr.335/2007 privind Camerele de Comerț din România, cu modificările și completările ulterioare;

 SPO (inclusiv unitățile cu personalitate juridică din subordinea sa);

 Ministerul Tineretului și Sportului si instituțiile subordonate/in coordonare;

 Angajatori.

 

Proiectele se depun individual sau în parteneriat, constituit din două sau mai multe entități din lista de mai sus.

 

Perioada de implementare: 18 luni

Activități eligibile:

  1. Campanie de informare și promovare;
  2. Furnizarea de programe de formare profesională;
  3. Evaluarea și certificarea competențelor profesionale;
  4. Furnizarea de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă;
  5. Susținerea antreprenoriatului, inclusiv a ocupării pe cont propriu;
  6. Activități de acompaniament (scopul este menținerea tinerilor NEETs în câmpul muncii).

 

Modalitatea de obținere a finanțării:

Solicitantul va transmite cererea de finanțare și documentele anexe prin sistemul informativ MySmis.

După trecerea perioadei de evaluare, finanțatorul va publica lista proiectelor propuse pentru finanțare.

Finanțarea se va obține după semnarea contractului de finanțare, în tranșe de prefinanțare de maximum 10% din valoarea bugetului, cu obligația depunerii documentațiilor de justificare a cheltuirii banilor conform bugetului aprobat.