Primesc în fiecare an urarea ”Sărbători fericite!”.
Am urat în fiecare an ”Sărbători fericite!”.
Dar în niciun an parcă nu am trăit sărbători mai fericite până acum.
Permite-mi să explic de ce…
În opinia mea, fericirea depinde strict de interiorul meu, nu mi se oferă, nu depinde de factori externi și, din păcate, nu o pot oferi. Fericirea se construiește, se experimentează, se modelează și se trăiește pe deplin.
Ne aflăm la sfârșitul unui an și urmează un alt an. Dincolo de analizele anului 2020, trăim câteva zile de sărbătoare. Iar Sărbătorile fericite nu apar din senin, ci se pregătesc.
Îți împărtășesc de ce aceste sărbători sunt cele mai fericite din ultimii ani:
- Am experimentat recunoștința în acest an, cu precădere în această perioadă. Deși în Planificatorul zilnic îmi centralizez motivele de recunoștință din ziua respectivă, acum, la sfârșit de an, mi-am luat timp să centralizez motivele de recunoștință cu cel mai mare impact asupra vieții personale și profesionale. Și le-am grupat în 3 categorii:
- Ce sunt
- Ce am făcut
- Ce am obținut
Această ordine este baza vieții mele în tot ceea ce fac. De aceea consider că fericirea provine din interior, pentru că depinde strict de ceea ce sunt eu. Iar ceea ce sunt se vede în ceea ce fac pentru alții. Abia după aceea mă interesează ce obțin. Pentru mine este importantă valoarea adăugată.
În domeniul finanțelor personale, recunoștința este maximă pentru ceea ce am devenit în relația cu banii, ce am făcut pentru obiectivele mele financiare și ce am obținut datorită planificării și implementării planurilor de acțiune.
Tu ce motive de recunoștință ai în domeniul finanțelor personale?
- Am trăit mai intens decât oricând bucuria dăruirii. Când mă gândesc la dăruire, mă refer cu precădere la timp și bani. M-am bucurat să pot dărui din ambele resurse, iar timpul a fost la dăruit cu prioritate în perioada de pandemie, atât pentru mine, cât și pentru cei din jurul meu. Mi-am dăruit și am dăruit altora timp și bani pentru creștere personală și profesională, pentru creare și dezvoltare de relații interumane, pentru ajutor la nevoie, pentru stabilire de obiective, realizare și implementare de planuri de acțiune.
Știam de multă vreme expresia ”este mai ferice să dai decât să primești”, însă anul acesta am experimentat bucuria și mi-am creat obiceiul de a dărui. Consecvența este esențială în orice aspect al vieții. Cu atât mai mult în planificarea finanțelor personale.
Prima acțiune pe care o fac atunci când veniturile și cheltuielile este de a dărui. În cazul meu, este o sumă fixă. Iar din această toamnă am un vis – să dăruiesc o sumă fixă de bani (și nu este deloc mică) pentru un proiect deosebit. Este un vis mare, care implică o sumă de bani pe care nu am deținut-o niciodată, dar visez mare. Și știu că voi reuși.
Tu ce ți-ai dăruit anul acesta? Ce ai dăruit celorlalți?
- Bucuria familiei. Familia este valoarea de bază a vieții mele. Anul acesta am împlinit 20 de ani de căsnicie fericită și 13 ani de când o avem pe fiica noastră. A fost o perioadă în care am crescut și ne-am dezvoltat împreună, am experimentat și ne-am stabilit o serie de principii de viață și am conștientizat că viața aceasta este o picătură în oceanul veșniciei. Iar dacă doar pentru această viață ne-am dedica toate eforturile, atunci am trăi degeaba.
Nu mi-aș imagina viața în afara familiei cu care am fost binecuvântată și pentru care sunt recunoscătoare. Toate deciziile pe care le iau, toate visurile pe care le am, toate planurile de acțiune iau în considerare familia. Iar dacă încep să cuantific visurile pe care le are fiica noastră, planificarea finanțelor noastre trebuie să fie prioritară. Pentru că bucuria familiei mele este prioritatea mea.
De ce ți-am transmis toate aceste detalii? Pentru că am ales să îți ofer ceea ce am experimentat și a dat rezultate la mine, fiind încredințată că va da rezultate și la tine.
Ia-ți timp acum, la sfârșit de an 2020, pentru următoarele acțiuni:
- să îți notezi 5 motive de recunoștință din ceea ce ești sau ai devenit anul acesta, din ceea ce ai făcut și din ceea ce ai obținut;
- să dăruiești dintr-o resursă pe care o ai (timp, bani sau altceva) pentru a experimenta bucuria dăruirii;
- să te bucuri de familia ta, restrânsă sau extinsă, petrecând timp de calitate împreună în aceste zile și oferindu-le fiecăruia un dar pe limbajul său de iubire (te poți inspira de aici).
Cu prietenie,
Daniela Dorcea