A fost publicat ghidul în consultare publică pentru Programul ”Investiții în retehnologizare acordate IMM-urilor din domeniul industriei alimentare și al construcțiilor, în vederea refacerii capacității de reziliență”, cunoscut și ca POC 4.1.1 bis.
Activități eligibile:
a) modernizarea/echiparea/racordul la utilităţi publice/ eficienţă energetică a infrastructurilor de tip clădiri specifice aferente capacităţilor de producţie existente, precum şi pentru alte categorii de cheltuieli aferente infrastructurilor specifice de producţie pentru care nu este necesară obţinerea de autorizaţii de construire în conformitate cu legislaţia specifică în vigoare;
b) dotarea cu echipamente, utilaje specifice, mobilier specific, dotări IT, inclusiv pentru eficienţă energetică, necesare activităţii de producţie, precum şi alte achiziţii de bunuri de această natură care sunt necesare capacităţilor de producţie existente.
Beneficiari eligibili: microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii care îndeplinesc următoarele condiții:
– Își desfășoară activitatea în domeniile următoare:
a) industria alimentară panificaţie, patiserie şi alte activităţi asimilate acestora, inclusiv procesare, prelucrare, distribuţie şi ambalare;
b) construcţii, materiale de construcţii, echipamente, mijloace de transport specifice, utilaje, tehnologii în construcţii.
– au înregistrat profit operațional în 2021,
– sunt înființați până la 31 decembrie 2020 inclusiv,
– se angajează să asigure desfășurarea activității minimum 3 ani după implementarea proiectului,
– dispun de cofinanțare proprie: în funcție de județ
– nu sunt întreprinderi în dificultate în 2021,
– nu au mai beneficiat de sprijin financiar din fonduri publice în ultimii 5 ani pentru aceleași categorii de activități,
– prezintă dovezi privind rezonabilitatea costurilor,
– minimum 20% din valoarea proiectului reprezintă investiții care atestă caracterul verde,
– minimum 10% din valoarea proiectului reprezintă cheltuieli care atestă gradul de digitalizare a solicitantului prin investiții de tipul: site web, software de automatizare a activității, sistem integrate de hard și soft de automatizare a activității.
Solicitantul trebuie să demonstreze dreptul de proprietate /concesiune/ superficie/ chirie/ comodat cu privire la imobilul unde se face investiția:
– concesiune / superficie / închiriere / comodat – min 5 ani de la depunerea proiectului, cu drept de a face investiții;
– proprietate – să fie liber de orice sarcini și interdicții și să nu facă obiectul unor litigii și nici al unor revendicări – extras de carte funciară emis cu max 30 de zile înaintea depunerii.
Cheltuieli eligibile:
a. cheltuieli pentru renovarea / modernizarea spațiilor de producție;
b. cheltuieli pentru investiția de bază:
1. dotări: utilaje, echipamente tehnologice și funcționale, inclusiv IT&C, tehnologii software, dotări independente.
2. Echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, de natura mijloacelor fixe;
3. Instalații / echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie;
4. Cheltuieli cu transformarea digitală;
5. TVA nedeductibil.
Autovehiculele sau alte mijloace de transport sunt eligibile ”dacă autovehiculele sau mijloacele de transport, inclusiv mijloace destinate transportului public de călători, sunt indispensabile și sunt destinate exclusiv atingerii obiectivului operațiunii, iar caracteristicile lor tehnice sunt adecvate în raport cu activitățile operațiunii.”
Pentru finanțarea proiectelor se utilizează mecanismele de finanțare (prefinanțare, plată, rambursare).
Cheltuieli obligatorii și neeligibile:
– Servicii GDPR
– Audit final al proiectului
– Audit de sisteme de management de mediu
Criterii de selecție:
– Rata profitului operațional aferent exercițiului financiar 2021,
– Rata costului cu utilitățile aferent exercițiului financiar 2021,
– Rentabilitatea fondurilor utilizate în exercițiul financiar 2021,
– Codul CAEN,
– creșterea productivității muncii în anul 3 de sustenabilitate.
Punctaj minim: 60 de puncte.
Valoarea grantului:
– minimum 50.000 euro și maximum 500.000 euro, în limita de maximum 5 ori cifra de afaceri 2019
Buget disponibil: 290.000.000 euro
Detalii: free.time.consulting2020@gmail.com