*Această linie de finanțare se află în consultare publică. Aceasta înseamnă că informațiile de mai jos pot fi modificate.
Tipuri de activități sprijinite:
Activități pentru copii:
- Activități de bază pentru programe de educație nonformală sau în sistem outdoor, activități activ-participative, interactive, centrate pe copii;
- Programe socio-educaționale de dezvoltare cognitivă;
- Activități educaționale orientate către dezvoltarea/obținerea de competențe;
- Activități de tipul cluburilor/atelierelor/cercurilor pe domenii de interese (pentru dezvoltarea aptitudinilor socio-emoţionale, pentru favorizarea auto-exprimării, cu accent pe dezvoltarea limbajului, pentru a putea exersa coordonarea şi funcţiile motorii sub supraveghere şi prin interacţiune cu personalul);
- Programe și activități activ-participative educator/profesor – elev, pentru îmbunătățirea utilizării limbajului şi aptitudinilor sociale, conducând la dezvoltarea abilităţilor logice şi de raţionare;
- Ateliere de dezvoltare a abilităţilor cognitive şi practice de bază necesare pentru utilizarea informatiilor relevante în scopul executării sarcinilor şi rezolvării problemelor de rutină;
- Activități practice de observare/descoperire a cunoștintelor abia dobândite în educația formală;
- Activități interdisciplinare pentru prevenirea/tratarea analfabetismului funcțional cu privire la înțelegerea/procesarea/folosirea rațională și asumată a noțiunilor acumulate în educația formală;
- Activități pregătitoare/ educative/de orientare, pentru copiii care urmează să intre într-un alt ciclu școlar, în vederea sprijinirii tranziției școlare a copiilor în momentele critice pentru evitarea riscului educațional (copiii de 5 ani care urmează să intre în clasa pregătitoare, copiii de clasa a patra care urmează să intre în clasa a cincea, copiii de clasa a opta care urmează să intre la liceu) și activități care sprijină acomodarea copiilor/elevilor în noul ciclu de învățământ;
- Programe sau activități de prevenire a părăsirii timpurii a școlii prin sport, artă, educație în aer liber și alte activități care dezvoltă talentele copiilor, spiritul de echipă, creativitatea, abilitățile de leadership etc;
- Programe sau activități de educație pentru sănătate, igienă și nutriție sănătoasă;
- Programe sau activități care vizează desegregarea școlară, creșterea stimei de sine, educație interculturală;
- Orice alt tip de activitate/metodă adaptată la nevoia copilului vulnerabil și care contribuie la prevenirea sau reducerea abandonului școlar;
Activități pentru cadrele didactice:
- Perfecționarea profesională specializată acreditată a resurselor umane pentru învățământul preuniversitar, în special în cazul personalului care lucrează cu copiii aparținând grupurilor vulnerabile, inclusiv copii aparținând minorității rome, copii cu nevoi speciale, copii din comunitățile dezavantajate socioeconomic. (program de perfecționare profesională în domeniul organizării și furnizării educației nonformale în sistem outdoor pentru care se vor acorda credite profesionale transferabile conform reglementărilor în vigoare, emise de Ministerul Educației)
Tipuri de solicitanți eligibili:
- Inspectoratele Școlare Județene/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București (organisme aflate în subordinea ME);
- Instituţii de învăţământ (ISCED 1-3) acreditate, publice şi private, din reţeaua şcolară naţională;
- Agenţii, structuri/alte organisme aflate în subordinea/coordonarea ME şi alte organisme publice cu atribuţii în domeniul educaţiei şi formării profesionale, inclusiv asigurarea calității în învățământul preuniversitar;
- Furnizori de servicii de orientare, consiliere, mediere şcolară şi servicii alternative, publici şi privaţi;
- Instituţii de cult şi asociaţii religioase;
- ANP şi instituţii subordonate;
- Instituţii/agenţii guvernamentale cu atribuţii în domeniul incluziunii sociale;
- APL cu atribuții în domeniul educaţiei de nivel preuniversitar;
!!! Proiectele se depun în parteneriat.
Proiectele depuse în cadrul acestor apeluri de proiecte se vor realiza și implementa la nivel județean.
Durata proiectului: max 18 luni
Grupul țintă:
- minimum 300 Elevi din 3 unități de învățământ (din învăţământul preuniversitar, ISCED 1-3), în special elevi din grupurile vulnerabile, cu accent pe elevii aparținând minorității rome, elevi din mediul rural, elevi cu dezabilități, elevi din comunitățile dezavantajate socio-economic;
- Personal didactic din învățământul preuniversitar de nivel primar, gimnazial și secundar inferior (ISCED 1-3) și Personal de sprijin din școli de nivel primar, gimnazial și secundar inferior (ISCED 1-3) – minimum 30 de persoane
Buget: minimum 101.000 si maximum 350.000 euro
Buget alocat:
- pentru regiunile mai puțin dezvoltate (Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est și Sud-Muntenia), suma totală disponibilă este de 120.000 euro
- pentru regiunea mai dezvoltată (București-Ilfov), suma totală disponibilă este de 920.00 euro
Contribuția proprie se aplică în funcție de tipul de solicitant.
Cheltuielile trebuie să fie corelate cu activitățile proiectului, pentru a fi eligibile.
Prevederi specifice:
- Cheltuielile privind perfecționarea profesională a personalului didactic și de sprijin din grupul țintă (OS 6.6) nu vor putea depăși 6.750 euro.
- Cheltuieli de tip FEDR aferente cheltuielilor directe ale proiectului: maximum 10% din cheltuielile directe eligibile ale proiectului, exclusiv pentru amenajarea spațiilor de desfășurare a activităților de educație nonformală, tip outdoor (1 spațiu pentru fiecare școală x min. 3 școli).
- Cheltuielile indirecte vor fi decontate ca finanțare forfetară de maximum 15% din costurile directe cu personalul.
Detalii suplimentare: free.time.consulting2020@gmail.com