Una dintre filosofiile mele de viață este să nu regret trecutul. Motivația este simplă – atât am fost capabilă să fac sau să decid la momentul respectiv din trecut. Cel puțin în ceea ce privește educația financiară, acum când am învățat multe și am aplicat multe, aș putea fi tentată să mă judec – de ce nu am luat curare decizie la 20 sau la 30 de ani? Just because…
Cand am început să aprofundez domeniul investițiilor, am citit și o analiză comparativă între rezultatele obținute de o persoană care a început să investească la 20 de ani și ale altei persoane care a început la 40 de ani. Prima avea deja venit pasiv îndestulător, iar a doua gusta rezultatele libertății financiare.
Ei și ce dacă am început investițiile la ..zeci de ani (nu spunem cât, că așa fac femeile). Sunt recunoscătoare că sunt informată, activez și am rezultate în domeniul educației financiare în ciuda vârstei la care am început, că am luat decizii în acest sens după 30 de ani și sunt mândră de mine.
Da, era mai bine să încep la 20 de ani, dar NU REGRET trecutul. Știu exact că dacă aș mai repeta viața de la 20 de ani, aș lua aceleași decizii, pentru că nu aș avea mintea și cunoștințele de acum.
Dar, dacă ești o femeie tânără, dacă ai 20-30 de ani, scrie răspunsurile la următoarele întrebări:
- câți ani vei avea peste 10 ani?
- unde vei locui atunci?
- vei avea copii? dacă da, câți ani vor avea copiii tăi?
- cum va fi casa ta?
- ce venituri vei avea?
- cât timp vei avea de petrecut cu familia?
- câte surse de venit veni avea?
- ce statut pe piața muncii vei exercita – angajat, liber profesionist sau antreprenor?
Și acum – întrebarea care se provoacă la decizii: dacă vei face în următorii 10 ani ceea ce faci acum, vei ajunge acolo unde îți dorești?
Poate că este momentul de a luat decizii, chiar în perioada această de criză. Ce părere ai?